În perioada 25 august - 3 septembrie se lansează o nouă competiție de selecție privind:
1) Finanțarea participărilor la conferințe
2) Stagii de mobilitate - NAȚIONALE
Procedurile, modelele pentru cereri de finanțare, rapoarte, declarații, etc pot fi consultate pe site la sectiune Mobilitati / Proceduri si documente.
Aplicațiile pot fi depuse doar de experții / membrii grupului țintă din proiectul EXPERT cu respectarea procedurilor actualizate și disponibile pe site.
În perioada 22-23 iulie 2019, Prof. Dr. Vijay Khare (M.Sc.Ph.D), director al International Centre, Savitribai Phule Pune University și Dr. Bhosale Sushama Jayant, președinte al Mamasaheb Mohol College Pune, din India, au vizitat Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în baza acordului de colaborare academică pe care cele două instituții de învățământ superior l-au încheiat în anul 2017.
În cadrul vizitei, oaspeții din India au avut întâlniri cu echipa de management a universității, s-au prezentat oportunitățile comune de colaborare și au vizitat centre de cercetare cu activități în domeniul strategic Bioeconomie, Centrul integrat de cercetare, expertiză și transfer tehnologic în industria alimentară (Bioaliment-TehIA) și Centrul de cercetare/documentare europeană și analiză pentru marketing (CDEAMIA). Vizita a avut ca scop dezvoltarea parteneriatului în activități de cercetare, academice și culturale, precum și crearea de oportunități pentru participarea la proiecte comune, cu diferite surse de finanțare.
În ziua de marti 23 iulie, ora 11, în sala U80 Prof. Dr. Vijay Khare a sustinut prezentarea "The HE must work so that the world does not missing the educational goals- Skills not job titles" .
Rezultatele vizitei sunt conexe activităților proiectului cu titlul Excelență, performanță și competitivitate în activități CDI la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați (EXPERT), Nr. 14PFE/17.10.2018.
În cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”din Galaţi, în perioada 13-14 iunie 2019, se va desfășura a şaptea ediţie a Conferinţei Ştiinţifice a Şcolilor Doctorale din UDJ Galaţi (CSSD-UDJG) - 7th Edition of SCDS-UDJG Perspectives and challenges in doctoral research, corpul D, Facultatea de Mecanică, Str. Domnească, nr. 111, Galați. Conferinţa îşi propune să crească vizibilitatea și competitivitatea cercetării doctorale de performanţă din UDJG în contextul cercetării ştiinţifice naţionale şi internaţionale, să contribuie la integrarea acestei activități în activitatea de cercetare ştiinţifică din țară şi din instituții de cercetare europene, precum şi la apropierea de mediul de afaceri şi de mediul socio-cultural. Totodată, scopul conferinței este de a oferi o platformă cercetătorilor din cadrul Şcolilor Doctorale care să se întâlnească și să împărtășească evoluțiile de ultimă oră din fiecare domeniu. Seminarul va primi sprijin din partea proiectului Excelență, performanță și competitivitate în activități CDI la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, acronim „EXPERT", finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI, Contract nr. 14PFE/17.10.2018.
În cadrul proiectului EXPERT, în perioada 6-7 iunie 2019, se va desfășura conferinţa International Conference Risk in Contemporary Economy, în Aula Virgil Madgearu, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Str. Nicolae Bălcescu nr. 59-61, Galați. Conferința organizată de Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor sub egida Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), Societății Academice Române de Management (SAMRO) și Fundației Europene de Dezvoltare a Managementului (EFMD) oferă cadrul pentru dezbateri științifice extinse legate de provocările realităților economice. Conferința oferă oportunități de conectare atât pentru specialiști, cât și pentru cercetători, facilitând diseminarea rezultatelor cercetării, a experiențelor practice, precum și a abordărilor interdisciplinare în contextul cercetărilor recente ale politicilor și reglementărilor E.U.
În cadrul proiectului EXPERT, în perioada 3-4 iunie 2019, va fi organizat workshop-ul ACTRIS-RO, în Sala Senatului Universității Dunărea de Jos din Galați, str Domneasca nr 47. ACTRIS – RO reprezintă componenta romanească a infrastructurii distribuite ACTRIS, care este o infrastructură de cercetare distribuită la nivel european care desfășoară activități de cercetare în domeniul ştiinţelor atmosferei, cu aplicaţii în calitatea aerului, schimbări climatice, modele de predicţie. Întâlnirea are drept scop evaluarea potențialului echipelor de cercetare din instituțiile participante de a realiza, in parteneriate naționale si internaționale , proiecte de cercatare de anvergură prin participarea la competițiile națioanle, europene și internaționale. Atelierul de lucru are drept scop și evaluarea stadiului de realizare a standardelor comune stabilite la nivelul ACTRIS.
Link: http://actris.ro/
În cadrul proiectului EXPERT, în data de 23 mai 2019, a fost organizat seminarul cu tema Aspecte legale privind datele de cercetare - Noi ghiduri pentru cercetători și coordonatorii proiectelor în sala D03, Facultatea de Mecanică, Str. Domnească, nr. 111, Galați. Acest seminar a fost adresat cadrelor didactice, doctoranzilor, postdoctoranzilor și cercetătorilor şi a acoperit chestiuni importante şi de mare actualitate, care se referă la proprietatea intelectuală, legată de principiul OPEN SCIENCE, protejarea drepturilor de autor şi a proprietăţii intelectuale şi diseminarea rezultatelor cercetării.